Comuna Cucuteni

Obiective Turistice

Biserica de lemn din Baiceni

Biserica de lemn din Baiceni este construită în totalitate din cununi de bârne masive de stejar fiind aşezată pe o temelie din piatră. În ultimul deceniu al secolului al XX-lea, pereţii de lemn au fost acoperiţi cu tencuială atât la interior, cât si la exterior

Construcţia este în formă de navă, cu altar poligonal. În interior, ea este compartimentată în 4 încăperi: pridvor, pronaos, naos si altar. În biserică se intră printr-un pridvor de acces aflat pe latura de sud, care are amplasată deasupra sa o clopotniţă înaltă, din lemn. Pronaosul este despărţit de naos prin doi stâlpi masivi de lemn, adosaţi pereţilor laterali, care sprijină şi asul. Iniţial acoperită cu şindrilă, biserica are astăzi învelitoare din tablă. Acoperişul este în patru ape. Turla de pe pridvorul bisericii are secţiunea pătrată, iar acoperişul este realizat în formă de clopot şi acoperit tot cu tablă.

Sit arheologic de pe dealul Cătălina

Despre numele dealului există multe legende, una dintre ele spune că vine de la numele unei copile care, ascunsă aici de tatăl său, spre a o feri de barbari, ar fi fost înghiţită de duhurile pământului. In alta, Cătălina ar fi fost o prinţesă refugiată pe aceste dealuri unde, săpând şanţuri, alături de slugile sale, ţinea piept năvălitorilor şi, în sfârşit, există şi povestea conform căreia pe aici trecea drumul lui Ştetan Voievod către Lina, legendă născută din pasiunea binecunoscută pentru frumos a legendarului domn.

Istoric vorbind, în zonă au fost descoperite urme de locuire datând încă din neolitic şi, nu demult, o cetate traco-getică datată în sec. IV-lll î.H. Elementele de fortificaţie arată că a fost înălţată pentru apărarea împotriva atacurilor barbare, iar tehnica de realizare a acesteia a dovedit că este singurul tip de murus dacicus - zid de apărare tipic dacic - păstrat în ţară. În timpul săpăturilor au fost descoperite urme de locuinţe, obiecte din fier, cutite, topoare, obiecte din bronz, ceramică.

Cetatea întărită cu ziduri groase, valuri de pământ şi şanţuri se pare că a fost un puternic centru militar al vreunei căpetenii locale a dacilor.

Izvoare cu ape sulfuroase şi carbogazoase

Hubert Schmidt, cercetătorul care a descoperit şi Cetatea Troiei, a scos la lumină civilizaţia cucuteniană, acum 123 de ani, redând istoriei noastre sensurile iniţiale. La Cucuteni, pe lângă comorile de lut, sunt şi alte bogaţii, la Baiceni, satul în care Schmidt, "Neamţul", a descoperit tainele de dinaintea istoriei noastre, se află cinci izvoare cu ape sulfuroase şi unele carbogazoase despre care analizele efectuate pentru prima dată în anul 1884 de către chimistul Petru Poni, spun că unele din apele acestor izvoare, prin îmbunătăţire cu C02, pot fi utilizate ca apă de masă tip Borsec şi Biborteni. Acelaşi cercetător a făcut aceste analize şi izvoarelor cu ape minerale din localitatea Tazlau.

Muzeul de istorie şi arheologie Cucuteni

Muzeul Sitului Arheologic Cucuteni, subordonat Complexului National Muzeal „Moldova" Iaşi, este situat în nordul localităţii Cucuteni din judeţul Iaşi, pe Dealul Gosan, în locul numit „La pietrărie" şi adăposteşte o necropolă tumulară daco-getică, formată din opt movile funerare, din secolul al IV'-lea î.Hr. Trei dintre cei opt tumuli au fost cercetaţi sistematic de către arheologi, iar cea mai mare movilă, movila nr. 2, are o înălţime de 3,30m şi un diametru de 35m. În anul 1984, cu prilejul centenarului descoperirii culturii Cucuteni, tumulul a fost protejat printr-o construcţie exterioară.

Construcţia exterioară a fost ridicată fără stâlpi de susţinere şi oferă o vedere generală asupra tumulului secţionat. În interiorul construcţiei, poate fi observată movila, o incintă de piatră, de formă rotunjită, prevăzută în partea de sud-est cu o cale de acces. La momentul cercetărilor arheologice în interiorul movilei au fost descoperite patru morminte de incineraţie, unul principal pentru care s-a ridicat movila şi trei secundare. În interiorul muzeului sunt adăpostite vitrine cu piese de arheologie originale datând din perioada culturii cucuteniene, precum şi elemente din istoria locală.

Cultura Cucuteni

Una dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa

Cultura Cucuteni, una dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa, şi-a primit numele după satul cu acelaşi nume din apropierea Iaşului, în anul 1884 de către folcloristul Teodor Burada. Aceasta civilizaţie se intinde pe o suprafaţa de circa 300.000 km2 fiind una dintre cele mai răspândite civilizaţii din lume cu o vechime de peste 5000 ani. Cultura Cucuteni a precedat cu câteva sute de ani toate aşezările umane din Sumer şi Egiptul Antic. Cultura Cucuteni era răspândită în Moldova, nord-estul Munteniei, sud-estui Transilvaniei şi Basarabia, şi se caracteriza printr-o ceramică de foarte bună calitate, bogat si variat pictată.

Ceramica din cultura Cucuteni este unică în Europa, găsindu-se unele asemănări, destul de pregnante, doar între ceramica Cucuteni şi o ceramică dintr-o cultură neolitică din China între cele două culturi este o distanţă de timp foarte mare, cea din China apărând după circa un mileniu faţă de cea de la Cucuteni. Pe ceramica Cucuteni predomină decorul în spirală, cu numeroase variante şi combinaţii. S-au găsit şi figuri feminine cu torsul plat, decorate cu motive geometrice. Populaţia aparţinând culturii Cucuteni avea o organizare protourbană, cu locuinţe mari, cu vetre interioare. Aveau ca ocupaţie vânătoarea, agricultura şi meşteşuguri casnice, cum ar fi ţesut, olărit sau confecţionare de unelte.

În locuinţele ce fac parte din cultura Cucuteni au fost întâlnite câteva cazuri unde, în podeaua locuinţelor, au fost descoperite oase umane, o posibilă mărturie a faptului că oamenii se îngropau la temelia caselor, în mod ritualic, acest lucru pare să fie susţinut şi de lipsa necropolelor. Specialiştii vorbesc despre un cult al zeiţei-mamă. dovadă fiind statuetele antropomorfe descoperite. Populaţia Cucuteni practica şi diferite culte solare evidenţiate mai ales prin pictură. Culorile predominante pe ceramica Cucuteni sunt roşul, albul şi negrul, cu unele variaţii în funcţie de temperatura la care a fost ars vasul respectiv. Ca formă, vasele diferă de la simple pahare la vase mari de tipul amforelor.